marți, orele prânzului, timpul fugea și nu știam cum să întrerup de la job și să fug spre casă, să petrec ultimele momente cu Luiza, în același timp aveam o altă grijă, mă deranjase hota de cu o seară înainte și preferam să fixez asta înainte să plec.. îmi aducea mie un confort psihic și credeam că și tuturor (să nu mai simtă ce gătesc vecinii) așa că înspre casă am luat un detour la Dedeman; apoi am fixat aproape complet sistemul și mă simteam mai liber să fiu și să plec..

Bagajul nu era gata, cumva nu mă deranja ca de obicei – fiind tipul de persoană care vrea să ajungă minim 2-3h inainte la aeroport, cu bagajul super-pregătit din timp.. Ce se întâmplă? mă întrebam în același timp? Ii zic și Luizei: “cumva nu simt călătoria asta..” … îmi amintesc însă de momentele când considerându-mă *prea pregătit*, (am ratat poate) fiind mai puțin sensibil, ceea ce am urmat să intâmpin.. așa că încercam să percep diferența și într-o notă pozitivă.. oricum.. ciudat, nou.. ce se întâmplă? 🙂

[…]

suntem puțini în drum spre Budapesta, adorm ușor până aproape de vama… urmează după câteva mesaje pe telefon, emoții dense, mă suspend cumva în ele și dorm din nou până la aeroport.. (mai am doar câteva minuțele până se deschide check-in-ul).. mă prezint în fata, primul și în același timp unicul pasager servit de doamna – pentru o viză electronică ce n-am tipărit-o și ne-eficiente plimbări ale personalului care încerca să mă ajute și să o printeze în locul meu.. primul servit – ultimul plecat (aproape)..

ajung în lounge, îmi printez visa și pasaportul – just in case pentru mai multe situații, hoteluri, sim-uri telefoane, din astea.. pun la încărcat telefonul și fac o tură să văd ce se mănâncă. Mi-am amintit cand am fost la băi de gustul salamului picant unguresc, în același timp îl și priveam acum – mă simt invitat și mintea se întreabă de ce – poate trebuie să fiu mai deschis îmi zic, acestor noi experiente.. așa că mă servesc.. testez și vinul rosu.. un pahar.. până la urmă două.. – dialog din nou în mintea mea: ce-i asta? respectiv de ce fac ceea ce fac? mai urmează însă în aceiași colectie vin rosu pe avion, nu-s sigur dacă am servit vin roșu în lounge în dubai, dar vin roșu din nou pe avion, vin roșu în mumbai – un fel de mai puține condiționări mai multe posibilități! – really?

[…]

si mă privesc în drum spre Isha Ashram, cu gândul cât de liniștit și plăcut, că o să-mi petrec timpul acolo – ritualurile cu baia și meditația și cafeluța și liniștea – când realizez că nu am brățara cu mantra pe mână, am zis că dacă e se va întoarce la mine – deși mă gândeam să-l impresionez puțin pe nea guru, cu mantra trasă în laser cu figurile mele din cap.. well, mă uitam pe geam, mă gândeam la brățară, again pe geam, brățara – nu m-am putut detașa.

my precious – aceasta este brațara cu mantra, pe față scrisul de mână al gurului – realizat cu laser după o imagine transmisă Ralucăi – iar pe interior aveam imprimată forma fonetică a ei. Argintul [precum și aurul] au o amprentă puternică pe creier, spre minte, liniștesc ăsau încălzescî – oricum o astfel de brățară cu mantra personală (sau cu o rugăciune) au o prezență continuă, asemenea unei umbre care povestește ceva despre un obiect ce stă în Lumină.