scurtă introducere

reguli.. cu sens sau fără, urmărite sau doar să fie încălcate, cu scopul de a ușura “jocul” sau să lovească în ego, libertate sau propeală? așa începe un programel pe la Isha, chiar de la momentul înscrierii / aplicării..

din punct de vedere personal, informațile și tehnicile cu care am interactionat se încadrează așa:

• cunoscute
• noi
• diferite

Cele cunoscute

nu sunt mereu publice sau accesibile ci fac parte din realizări pe parcursul drumului sau intuiții, experiențe atât personale cât și parcurse cu cei prezenti la clase. Ceea ce mă bucură, ca o confirmare a direcției a practicii dar și în acelaș timp, îmi comunică că ar trebui să stau mai mult cu mine decât să-i mai urmăresc programele – pentru că dacă sursa este în interior și reusesc ușor să trag cu urechea, cu ochiul și să aduc la suprafața atunci mai degrabă ași lărgi aceasta comunicare, cu mine însumi, decât să mă orientez spre o sursă externă.

Cele noi

s-ar împărti în alte două categorii

• nu neapărat noi, dar nu m-au interesat sau n-am ajuns încă la ele în sensul că n-am fost pus sa le experimentez susținut ca să le observ relevanța sau diferențele
• noi – prima dată le-am auzit în cursul programelor (probabil să nu fie noi pentru alții)

cele diferite

• complementare practicii sau tehnicii; odată ce le-ai experimentat așa ți se pare atât de natural și de ok încât nu le-ai mai practica altfel
• greu de mestecat (off the book)
  • le-aș contraindica (biomecanic, medical sau alte aspecte fizice)
  • nu ți le explica nimeni – nici la început nici dupa o perioadă nu ai mai mult decât bănuieli (de ce oare așa)
  • par a fi destinate acelor practicanți care nu au avut acel AHA moment și ar putea să le vină servit ca un răspuns la “de ce n-au atins gloria” până acum

scopul acestei introduceri este să vă așez mai clar perspectiva prin care interactionez cel șmai des cu programe similare, nu doar cele de la Isha. Participarea și implicarea mea este mereu sinceră, deschisă, curioasă – în acelaș timp sunt de acord că orice impresie este una personală, iar ca un review pur obiectiv – oricât s-ar strădui cineva, n-ar putea să-l facă.. iar eu aici, la fel, încerc cât mai bine.

De ce nu se poate face un review pur obiectiv? Dacă ar fi vorba de mâncare și am analiza un produs, înainte trebuie sau nu să fim bucătari? să avem gusturi, experiențe, etc? Păi însăși acele lucruri, oricât de vaste, sunt perechile noastre de ochelari. Poți face review ca un începător sau complet necunoscător? și asa corpurile și drumurile spirituale sunt diferite. Ego-ul poate să filtreze, poate de asemenea să susțină și noi nu suntem fără unul. La fel cum și studiile stiintifice sunt analizate, repetate de multe ori până să fie confirmate. Cu o floare nu se face primavară, iar orice pădure are uscăciunile ei.

Isha Program

am zis că nu o să intru în detalii specificând numele programului sau coținutul lui, ci așa povestea, experiența, comentariile, impresiile.. etc

înscrierea

cu un bagaj în spate și cu altul la mână, mă debarchez pe o bancă, îmi las și sandalele lângă și mă duc spre rândurile deja formate, cam câte 3-4 pentru fiecare program (două rulau acum în paralel). Totul ar trebui să meargă smooth – însă sunt atâtea discutii mereu între cei ce se înscriu și voluntari că te miri deseori cum pentru fiecare, un simplu proces care ar trebui sa fie cat de cat standard, devine o întreagă poveste cu finaluri aproape diferite.

În acelaș timp un înalțat își face loc pe alt rând până în față, am putea toți să ne dăm cu părarea de ce un carlionțat crede că ar avea prioritate în fața altora, te putea păli ușor o imagine a unui evreu-american care crede că tre să fie primul, problema lui înaintea altora, iar la sfârșit și scuza-explicația – trebuia să facă ceva pentru mama lui [înainte de program] – în gândul meu “oare shopping-ul astă era prioritar? … ca ulterior să-l văd implicat pe el și probabil și pe fiu lui într-un proces să zicem funerar

ajung și eu în față, mă dezlipesc de portofel, mobil, acte – nu înainte să mai fac o tură la overseas-offices și să mă întorc din nou cuminte la coada liniei (deși alții au revenit direct în față) – semnez pentru toate valorile și mă îndrept aparent cu acelaș bagaj spre noul loc comun de găzduire a programului.

primele ore

începem printr-o sumarizare de idei a unui alt program și nu doar a părții informaționale-teoretice, reguli, etc cât și prin unele tehnici și practici – eu însă eram puțin preocupat că trebuia să întorc un wifi-hotspot-er magazinului cu chestii comune – da întradevăr programul era important, sigur toată lumea ar întelgere vreo întârziere, dar îmi pasă atât de mult de cuvintele date, încât tot ce așteptam era prima pauză – în care sa fug și atunci să mă eliberez complet de orice responsabilitate – să revin cu atenția deplină asupra a ceea ce urma.

ajung la magazin, îmi aștept liniștit rândul, îi dau dispozitivul omului – îi amintesc de cei 1500 de rupee lăsați cu o altă ocazie – mii returnează și socotesc vreo 300 să-i dau pentru serviciul de împrumut – însă mă refuză, cu drag, spunându-mi că e ok… și fără să socotesc prea mult am apropriu de acest om înalt și-i apropriu pieptul să-l îmbrățisez.. gândidu-mă doar ulterior dacă am procedat corect, dacă nu l-am stânjenit – amintindu-mi că cei din sud (indienii) nu au o expresie atât de publică a emoților..

în bătăile palmelor [adică un fel de final boarding call] mă întorc în sala programului, complet liniștit, entuziasmat, pregătit cum am zice pentru ce urmeazaă.. nu prea am fost complet singur, detașat, liber și atât de pregătit – să zicem – pentru un program spiritual. Parcă mereu se întâmplă ceva, o mică ceartă cu cineva înainte la celalalt pol prezenta cuiva drag în sală, aproape de mine, dar în condițile astea – mă gândeam mhm – n-am fost, interesantă oportunitatea – o cântăream.

Trec însă câteva momente  din program printre niște conflicte destul de generoase, adică tehnicile, detalile, practicile conțineau ceva ce mă irita puternic – atât de mult – încât de data asta de abia așteptam pauza, să scriu cuiva cui m-ar înțelege. Șiii… pauză… fug repede la helpdesk.. le reaminetsc problema mea cu brațara pierdută – însă nenea îmi observă culoarea de la o brațară de access (îi indică că sunt în program) și îmi zice că o verifică cu cei de la program dacă pot.. așa că face omu un telefon (acum sunt chiar curios unde) care îi confirmă suspiciunile și îmi limitează și mie efervescența de a scrie acele mesaje… ba mai mult.. îmi spune că sunt așteptat înapoi pentru că era o pauză în care faceam ceva (nu jocuri or else, ci tot program)

pauza

pauza, nu înseamnă ceea ce ne-am obișnuit noi… o întrerupere a unui proces, un timp personal.. pauza în programele isha nu sunt mai mult decât un moment de părăsire a sălii de practică.. repet, ceea ce e comun în toate pauzele, este doar ca ești invitat să părăsești sala..

nu stiu dacă era a 2-a sau a 3-a …. 🙂 ceva versuri de muzica acum sar prin cap… dar deja glumeam (cu mine că nu aveam încă cui să-i împărtăsesc ceva).. că pauzele astea nu sunt cu nimic diferite de pauzele din închisoare… că iluzia unei libertăți prezentată de un spațiu mai mare de alegeri.. pauzele astea.. care fac parte din program sunt în continuare parte din program, ar putea și să nu le numească pauze, ci doar o gură de aer afară, o mică eliberare necontrolată a membrelor, gândurilor etc, servirea mesei sau drumul + desfășurarea programului într-o altă formă sau alta parte.. oricum 🙂 nu pauze… sau noah pauze ca în închisoare.. pe care desigur dacă nu le apreciezi, cineva de asemenea ți le poate lua 🙂 ohhhh în ce iluzie trăim… viața e exact la fel, doar pentru că nu vedem limitele ei, nu înseamnă că nu sunt… iar sentimentul ăsta de captivitate, de observației a ei, îmi amintea frecvent deja din workshop-ul lui septembrie anul trecut…

miezul programului

este momentul când mare parte din practici capătă forma de sadhana, proces ce va continua să rămână cu tine cel putin 40 de zile, apoi 6 luni, etc.. te simți că ești acolo, în acelaș timp nu ești, te simți prezent în timpul practicilor, în acelaș timp o oboseală parcă te face melancolic, aștepți să se termine.. dar mai tot ce experimentezi, punctual sau în ansamblu lasă un efect în tine.. știi că pentru asta ai venit acolo..

sunt câteva momente care le considerai incidente, adică că au apărut poate odată la început iar pe parcurs vor disparea, complet sau vei observa diminuarea lor. Acum printre baieți aveam în spate un concurent 🙂 care în timpul unor practici – ghidate de Sadhguru – îi plăcea să-i hiperoxigeneze corpul… să intre în sușuituri printre dinți, contracții.. să-și creeze punctul culminant în care să poată să urle “Shamboo”… și după câteva seturi de shamboo inspirat de un filmuleț în care a zis cineva ceva de Jessica Parker, am zis că oare cum ar fi chiar înainte să-l simt că vrea să urle, să zbier eu “Jessica Parker”…

jocurile

momentul când să fii complet implicat în ceva, în care să-ți uiți propiile definiții, tânăr-bătrân, sănătos-bolnav, inteligent-sau-mai-lipsit-de-imaginație, bărbat-femeie…

unul dintre ele a fost rațele și vânătorii.. în care cercul exterior este format din vânători, iar cel interior de vânați :).. de data asta am fost mai atent la reguli.. trebuia să fim loviți mai jos de genunchi.. și după mult teasing în care încercau să mă atingă.. am realizat că dacă stau în genunchi, nu pot fi lovit mai jos.. și tot planul meu a fost atunci să-i conving pe toți să formăm un cerc în care să stăm în genunchi (partea din față) și cei din cerc strategic – astfel încât orice minge aruncată spre noi să nu aibă acel efect – dar noah.. n-ai cu cine.. 2-3 au înteles, restul au rămas în iluzia jocului, în matrix – unde indiferent de cât de agili erau, urmau să fie scoși din joc până la sfârșit.. asș e deseori și în spiritualitate, sunt câțiva care pot găsi un hack, o soluție reală dar au nevoie de un grup pentru a o consolida.. însă deseori nu ai cu cine.. pentru că toți sunt ocupați să trăiască, să-și urmărească proriile iluzii chiar dacă din exterior sunt cele mai sănătoate, cele mai spirituale.. pot ei să vadă sfârșitul matrixului prin ele? dacă nu.. de ce le fac? o amăgire a unei libertăți? o pauză în închisoare?

sfârșitul programului

într-o pauză, niște colegi mă auzeau comentând la raftul de broșuri cu programe, asteptând niște răspunsuri pe care oricum știam că nimeni nu mi le va oferi, poate nici Sadhguru.. dar oricum.. după câteva momente mă întrebă ce am de când să fac cu ce am învatat.. dacă o să practic [continuu, etc].. le zic că îmi place mult o parte din ce am făcut și probabil că esență o să o continui…

doamna care coordona face o prezentare la un moment dat despre tot felul de persoane sau personalități ale indiei care au făcut sau nu ceva, au scris cărți, și-au scris sau nu tot ei prefața sau au plătit pe alții anyway.. și cumva au ajuns la un anumit super nume.. așa că retoric întreabă “cine i-au făcut pe ei sree-sree-sree-sree?” – “ei s-au numit!” – răspunde zâmbid doamna.. gen să fim atenți pe cine urmăm etc… iar colegii mei la un moment dat, după ce am pus unele întrebări în sesiunea de Q&A.. cred că sunt glumeți uităndu-se la mine să-mi zică “sree-sree Darius”… well preiau gluma.. însă mai departe să vedeți voi ironia.. toată lumea ii se adresa (la sfârșit de program) la tanti asta cu “gurumaa” – la care încep să râd în mine – dar pe tanti asta cine a facut-o guru[maa]? acceptând și răspunzând la apelativul folosit de ceilalți înseamnă că e de acord cu titlul, așa că ipocrizia.. sree-sree e rău.. dar gurumaa totul bine aaa?