în India sunt 7 locuri sfinte, iar unul dintre ele este Haridwar (poarta spre zei).. dwar înseamnă poarta, iar locul este pronunțat cât ca Haridwar (poarta spre Vishnu) cât și Hardwar (poarta spre Shiva).. un oraș foarte vechi, menționat în multe surse atât culturii Indiene cât altora ce erau înflorite în acea perioadă.. însă pentru mine, era locul unde într-un vis mă plimbam pe treptele râului Gange și încercam să trec neobservat pe lângă discuția intensă a unor preoți.. “o să-mi întâlnesc aici gurul? sau persoana care trezit din acel vis?” era curiozitatea mea… în plus, era unul din locurile în care puteam să fac o baie specifică în Gange – prin prisma picăturilor nectarului imortalității ce au căzut și aici.. și-mi sincronizasem noul zbor să prind o zi bună (4 Februarie – Luna Nouă)..

Iar Rishikesh, rar am călcat în India fără să vizitez locul unde am început acest drum.. e ca și cum ai trăi în altă țară și când te întorci acasă nu ți-ai vizita mama sau parinții.. în același timp, ca și orice dragoste în familie.. sunt unele emoții care vor trăii mereu vii, sunt altele care trăiesc pe baza unor amintiri – atunci când partenerii acestora au schimbat mult în esența lor..

note din drum

Delhi – Dehradun, unul dintre cele mai frecventate zboruri de pelegrinaj în India, cu destinația atât spre Haridwar cât și Rishikesh, așa că imaginațivă o paletă cât mai bogată de pasageri; de la retrași, poate știu bine drumul sau doar au încercat să evite nebunia unui taxi prin New Delhi până la destinație, până la zgomotoși, localnici sau internaționali ce ar vizita pentru prima dată, deja burdușiți cu cadouri din aeroport sau alte locuri, în perechi sau grupulețe (plus ghizi)..

te-ai așezat pe loc, nu judeci, dar iți este atrasă privirea în dreapta, stângă, față.. de un zgomot, de un miros, de cine e mai tradițional îmbrăcat, de cine e mai casual, cine a urcat cu salteluțele la bord, șiragul de male, junk food or too healthy food… te intrebi dacă toți merg în aceiași direcție, dacă îi vei vedea și la una din destinațile tale..

îmi fac cu greu loc să ies cu bagajul din aeroport, toate grupulețele se așteaptă unul pe celălalt, chiar în mijlocul drumului altora 🙂 ajung la prepaid taxi, apoi taxi, îi dau 100 de rupii în plus să-mi facă share la internet de pe telefonul lui.. observ natura în Soare, entuziasmat..

---

Am ajuns într-un final la Shri Santosh Puri Ashram, ochii mari și calzi a lui Mandakini, persoana care coordinează spațiul îmi face un tur.. au un loc unde țin focul mereu aprins – pentru aarti, apoi îmi arată locul unde parinții ei sunt îngropați (dupa ce și-au ales plecarea din lume în spatele procesului de Samadhi), o yanga destul de măricică, grădina – toate acestea la gen primul nivel – rămânâdu-mi mie să explorez puțin restul. Ceaiul masala și cel herbal fiind mereu la dispoziție, te simți destul de călduros invitat în acel spațiu.. însă puțin cam dens (iar senzația aia mai târziu mi-a tot revenit), încărcat.

Printre altele aflu că mai este o româncă retrasă în acest ashram și având programul liber pe mâine, plasez câteva intenții din listuța mea pentru acest loc. Dar nici o secundă de odihnă pe azi până nu mă tund / rad în cap că doar e duminica lipită de Luna nouă 🙂

apoi urmează să mă ascund de întuneric și de frig până dimineață, când devreme îmi găsesc elan să pornesc spre Ganga:

https://youtu.be/4vDVwInR3_Y

apoi din 2013 tot visez să-mi fac o poză cu micuța statue a lui Shiva de lângă Haridwar, ce o admiram mereu când mergeam cu mașina spre Rishikesh (din Delhi).

să mă plimb pe treptele Gangelui din Haridwar..

însă când am zis de trepte.. 🙂 mă așteptam să fie așa goale ca cele din Parmarth Niketan, Rishikesh – unde deseori găseai atâta spațiu și liniște încât să te așezi și să îți pierzi ochii urmărind suprafața apei până te trezeai meditând.. aici, acum, era plin, zgomotos, agitație, toată lumea dorea poze ba cu mine, ba cu românca care mă însoțea.. în alte puncte eram întrebați dacă dorim să donăm, după ce am donat odată.. alții veneau și cu alte motive de donații… ganga, copii, etc..

căutam cu ochii un *bandit* (corect scris pandit), un preoțaș, care să mă inspire să cine știe ce să-mi zică sau vrea să-mi facă, dar majoritatea privirilor lor căutau mai mult oportunitatea financiară (în special veniți pentru a răspunde cererilor localnicilor), așa că fără iz de spiritualitate, îmi făceam loc mai departe prin multime.. căutand AHA-ul

după ce s-au terminal treptele, am intrat într-o piața întunecată de clădiri înalte, un fel de cartierul gotic al Barcelonei unde la nivel era plin de tarabe, toți vănzând aceleași produse.. încât la un moment dat compania mea a și intrebat “oare cum trăiesc aștia?” referindu-se că dacă toți vând aceiași chestie, tu esti deja satul de văzut, cine cumpără?

undeva s-a terminat și lungimea pieței din apropiere.. așa că după câteva străzi mai strâmte ieșim spre cea principală, cu traficul controlat, unele case vechi, cu impresionante detalii

o inițiez pe româncuța care ma însotea cu un fel de plăcinte umplute cu tot felul, ceapă, cartofi, brânzici și altele picante și plănuim să vizităm cât mai multe temple vechi.. pentru asta recunoșteam eu Haridwarul fiind mai valoros.. însă am auzit și de un trip care stă complet izolat și alte lucruri interesante..

după câteva ture pe jos și altele cu ricskshaw (sau tuktuk cum am fost obișnuit să-i zic) dăm de mai multe uși închise așa că ne strângem atenția spre o ultimă plimbare pe malul Gangelui.. când observăm un TELEFERIC.. :)) care ducea și înspre un templu..

https://youtu.be/mG-aL2hs20g

https://youtu.be/Kl7B0dXy0sc

https://youtu.be/3Fp23T__4Qo

---

a doua zi în Haridwar, aceleași încercări… baie în gange și temple.. dar o senzație ciudată mă cuprinde… nu știu dacă e sau nu de la baie.. mi-a aprins o subită nevoie de spațiu.. de intimitate… nu atât fizică cât și intelctuală.. gen să nu mai vorbesc, doar să mă las purtat și să observ… so gândul că ar trebui să fiu totuși într-un loc mai familiar se aprinde treptat.. până când nu știu cum să comunic mai clar.. dar.. vreau în Rishikesh…

---

cu un bagaj în spate și altul în față păsesc pe Ram Jhula (pod mișcator), fac pozele astea.. și-mi croiesc un drum scurt, dreapta chiar după Chotiwala, până spre fostele hoteluri folosite de Rishikesh Yog Peeth, în special Surya Palace.. unde în fiecare vizită din ultimii 3 ani am găsit adăpost 🙂

îmi abandonez repede bagajele și mă duc să vagabondez spre Laxman Jhula

potecuța asta mică a zgâriat multe capete (ego-uri) și poartă amintiri.. ca și acel canal ud doar pe jumătate, aceasta era scurtătura noastră și zi și noapte..

habar nu am ce pot să mai fac așa de târziu în Laxman Jhula, dar mă opresc la German Bakery, poate prind un loc pe balcon, să privesc Ganga.. și un avotoast.. iar după ce se eliberează pe balcon, realizez că în fața mea stătea unul din discipolii gurului de la care tocmai veneam.. care sunt sansele :))

După o conversație cu ea (Ra Lalita Dasi), explicând că am ajuns prin intermediul ei de fapt la guruji, îmi motivez oarecum alegerea ca acesta nu a fost altceva decât o altă confirmare că trebuia sa aleg drumul cu el.

știu că pare altundeva în lume, însă acesata este o mini straduță în Rishikesh – lucrurile se schimbă cu o viteză, unele poate într-o direcție bună… altele în direcția banilor..

plimbări, suficientă solitudine mi-au readus puțin liniștea ușor afectată din Haridwar..

în câteva zile mă întorc în India.. nu acolo.. nu priveliști.. doar practică, purificări.. puțin momentul ăla îmi afectează cursul de acum.. așa că o să mă întorc la povestea asta, altfel, altadată..

https://youtu.be/01N8i91kDGo