facem Dreapta dinspre strada principală spre Isha Ashram / Dhyanalinga / Isha Yoga Center + alte indicatoare cu aceiași destinație.. la un moment dat soferul îmi atrage atenția spre Adiyogi, dar nu-l vedeam, din nou îmi arată, dar tot nimic, mai insista șoferul.. și parcă văd un vârf de păr cu o Lună într-o parte răsărind deasupra unor palmieri.. “Credeam că e mai mare” – exclam puțin dezamagitor; șoferul mă asigura ca e, dar efectul și-l cam pierduse puțin.. dacă nu impacta mai trimfator din drum…
după o serie de denivelări, lăsate parcă să-ți oprească cât mai mult din viteză.. ajung la barieră: “Pentru ce program” mă întreabă domnul în uniformă, îi zic planul meu, mă întreabă dacă am confirmarea pentru a sta în dormitorul de voluntari – îi arăt mailul și mă lasă să intru… Well cam asta era povestea, toate camerele erau luate de părinții în vizită la Isha School. Așa că deși am auzit multe povești despre dormitory, n-am avut altă alegere – așa că hai să vedem experiența asta..
Birouri noi în (fosta) zona de Welcome Point inspirau deja o decongestionare a situaților, ajung la cel specific pentru străini, pe o bancă așteptau mai multe persoane.. primesc întrebări specifice “pentru ce program am venit”, mă intreabă de “bsp”.. ii zic că nu și că nu mă intersează (experiențe, senzații).. las puțină curiozitate.. omu întelege că nu pot să-i răspund în bătătură și maică apuc să prind o fereastră să mă înregistreze.. când înaintea mea.. un british/aussie complainer că nu-i mere netu 🙂 că i se incarcă greu paginile… în fața lui ochii fixi și destul de fierbinți a unui voluntar, care nu știm cât a dormit aseară și se pare ca a avut suficient de spus pe tema asta (că nu-i aparține subiectul și ca cuvinte mai puțin plăcute nu poate să-i adreseze acum :))) sweet…
obtin 10minute de net, pe unul din pc-urile lor locale, cât să scriu iubirei mele că am ajuns și la SBS Grand Hotel, să-mi trimită brățara la Isha, dacă o găsesc… și începe perioada no internet zone..
prima dată când stau la dorm, păsesc pe aleea lungă, întrebând de colo colo dacă merg bine, ajung sus îmi las bagajul în prima camera… verific totuși și a doua.. însă mă întorc, mă îmbrac în lucrușoare cât să par cât mai baștinaș și caut să pribecesc prin zona… direcția Surya Kund (The Theerthakunds).. îmi luaserăm pe drum sandale (no brand but brand la supra-preț) pe care le așez la scările edificiului, cu pași uscați trec în diagonala peste blocurile de piatră, plătesc cele 20 de rupee de rigoare, le asigur că știu regulamentul (pe care nu-l citisem, dar noah the basics, fără zgomot, întri curat, nu înoți, nu scupi – nimic pentru mine)… aproape alunec la intrare (zona comună de tranzit e mereu udă ori de la dușuri ori cum vin alții din surya kund)… arăt chitanta și primesc un sul portocaliu de material, ușor umed (doar dimineața devreme dacă-l prinzi uscat), singurul echipament cu care poți intra în apă… și pe când să ies, ochii ageri mă re-trimit spre duș, probabil partea din spate a pânzei nu era complet udă și am dat impresia că nu m-am spălat corespunzător..
pășind în jos spre bazinul cu apă, în care este captat un râu, mă intreb, așa obosit oare cât de rece o să simt apa.. și totusi ce alegeri mai puteam avea.. decât să intru… curajos, determinat să-mi fac tura pe lângă cele 3 shiva lingas și sub stropii grei ai cascadei; ca apoi repede să mă schimb și să o iau spre dhyanalinga… mirosul astă de camfor și apă îmi place..
observ că hainele nu-mi sunt cele mai curate, dar nu prea am alegeri acum, le iau peste pielea udă – contactul maxim energetic cu spațile consacrate se face prin capul umed, pălmile, tălpile sau tot corpul (gen ca și cum ai fi ieșit din Ganga) – și mă îndrept spre porțile la care se uită Nandi, aștept cuminte până la următoarea sesiune… și INTRU..
sunt într-o combinație de stare foarte optimă; puțin obosit, puțin înfometat, am prins și un loc bun.. și ma apuc de sadhana (sa repet o mantra de integrare la un proces avut anul trecut).. ohhh se simte bine, sună clopoțelele (la fiecare 15min) unul dupa altul.. stau și mă cufund.. iar după o oră mă gândesc să mai explorez si altceva azi, ies de la Dhyanalinga…
cafeteria.. am înteles că are și un nume dedicat.. însă lumea se adună pentru un chit-chat sa bea un shoot de cafeluță cu lapte, ceva dulce sau vreun alt food craving care se poate împlini acolo și nu rulând un program sau la mesele comune 🙂.. deci cafeteria, scopul pe care îl serveste rămâne mai viu decat numele… nu mi-am avut chai-ul de cand am sosit prin Hindia, așa că uite oportunitatea, cu o halva tradițională de morcovi și un mix de biscuiți (a se întelege sărați și dulci) – când dra care mă servea îmi reformuleaza cererea, “te referi la [blblabla] chai-ul lor?”.. well, cred că da, deși după o banuială subită apare și confirmarea că nu :D… combinația lor de ghimbir cu restul chestilor – e ca și cum am bea cicoare în loc de cafea – așa că o mișcare greșită.. iar în prea multă baie de zahăr o plimbare spre Devi Temple (Linga Bhairavi) este inevitabilă.. măcar să echilibram cu ronțaitul unei frunze de neem (foarte amară) care revine după o ofrandă adusă în templu..
lumina paleste repede, incat pasii mei nu apuca sa intreaca asternerea intunericului inainte de sosirea spre camera.. imi intind pro-lite-ul de la manduka in loc de izopren si peste el intind sacul de dormit, nu e nici suficienta lumina in a citi, nici prea putina in a dormi, activez putin netul [desi mesajele ca factura mea trecuse de 50euro extra], numa bine apuc sa raspund putin iubitei mele si unei liste de cumparaturi din ashram.. atipesc… descoper pozitii noi de adormit pe spate (ceva ce stiam ca are si un efect energetic si de echilibrare a tensiunilor in corp) asa ca le testez pe ambele parti.. atipesc.. uneori, chiar daca ai avut o zi grea, sa poti ura noapte buna persoanei iubite – priceless (factura se plateste cu mastercard 😛 – trebuia sa trec si factura de 140euro depasire in primul articol)
[new morning glory] în acelas timp cu aprinderea tuturor luminilor dintr-o cutiuță îl auzim pe Sadhguru, nu am știut dacă e ceva live sau vreo înregistrare, oricum m-a lovit bine cât să mă trezesc 🙂 începea programul de dimineața, precedat de guru pornima (la care se merge dusat, curat, etc) așa că în toată combinația, pregatirea mea întârziată mă face să surprind ușor din exterior activitatea.. stând pup pe podul din fața masivelor scări ale Suryei Kunde
n-am putut să ratez ocazia să înregistrez acest … duel mantric :)))
eu mă tot întreb, când mă întâlnesc cu astfel de situații, oare suntem martori la ceva audiții ascunse prin care se recrutează astfel de sensibili pentru vreun ordin secret? 🙂
după ce a rămas fără voce și mi-am bine dispus dimineața, m-am retras din nou în Dhyanalinga pentru practica personală, din nou adânc, lipsit de efort, la acele ore de dimineață nu sună nici clopotelul (tot la 15 minute), așa că te poți preda liniștit, fără concurs, tu cu tine..
[…]
într-o plimbare până la magazinul pentru chestii comune (traducerea mot-a-mot) am dat de un pestriț aripat, de care în 2 luni e plin ashramul, colorând gardurile, acoperișurile, copacii sau iarba mai retrasă
m-am dus din nou in zona cafeteriei 🙂 si fara sa mai am dubii mi-am comandat ce era de mancare si ofc cafea.. gasesc intr-un final un loc la o masa si raman pentru mult timp spectator la o discutie intre un nenica, trecut de ai lui 60 cu o dra pe la vreo 30 maxim, el insistand cu intrebarea “De ce nu vorbeste Sadhguru despre relatii, despre sex – este ceva ce societatea are nevoie + De ce nu raspunde clar la unele intrebari zicand ce si cum si raspunde doar la ce nu?” – Subiectul era interesant, insa fiecare se invartea pe coada lui dra cu Sadhguru ce scrie, ce carti, etc.. iar nenea care citea cartea intreba mereu, precis unde a scris asta, unde exact a mentionat, etc. Asa ca si doua baloane care nu stii de ce se atrag dar in acelas timp cand se ating se resping… am asteptat momentul sa prind firele acestora, sa-i provoc sa-si raspunda inevitabil. Insa, cand l-am confruntat pe mosulica si vorbeam de sex, el ma intorcea la relatii – cand vorbeam de relatii el imi zicea de sex – pana cand i-am aratat ce joc face si ori accepta raspunsul pentru unul fara a schimba pentru celalalt, daca vrea sa le vada individual – sau sa ia raspunsul pentru comun daca vrea sa le vada impreuna. Iar tipa cand a simtit ca i-a venit usor si ei randul, pana sa capituleze, ne-am amintit ca toti avem si alte chestii de facut azi 🙂
fiind ultima zi înainte de program, cu o mini listă de cumpărături, îmi petrec suficient timp cu poze și comunicări de detalii în Isha Shop – nu-s cele mai ieftine produse, dar îți dau un sentiment clar de calitate în majoritatea lor, așa că dacă n-ai avea limite la bagaj sau la card, febra de cumpărături s-ar putea să te prindă și țină 🙂
[…]
pentru mine, din nou, este momentul de Surya Kund – nu știu de ce m-a prins asa de mult, apa asta de râu rece, cu miros de camfor, cu scufundările aproape de cele 3 shivalingas.. poate pentru că-mi îngheață gândurile în tot procesul, pentru că mă predau lui indiferent de posibilități, senzații.. […] După ce ies trec și pe la [nenea] șarpe, duc o mică ofrandă și fac parcursul original care include și Devi Temple iar apoi Dhyanalinga – unde încerc să surprind mereu ofranda de sunet adusă.. dar de aceasta dată nu mi-au ieșit bine la calcul socotelile cu clopotelui și timpul [telefonul îmi rămase la bagaje – zona dintre cafeteria și isha shopping].. așa că am ieșit exact când se intra pentru Nada Aradhana – acum văzând programul lor înteleg și de ce (orele 11:45 si 17:45), calculasem cu vreo 45 mai devreme 🙂
[…]
alerg spre locul unde se pot cumpăra chestii comune (adică un mini-market) să văd dacă Ana [= frate, nenea] mi-a adus un wifi-hotspoter, ca să-mi rezolv ultimele comunicații înainte de program, gen unde mii brățara? o comandă manduka? și altele personale – iar în lipsă de soluții cu cumpăratul de nou, reușesc să cer cu împrumut unul din cele în folosință ale magazinului – până a doua zi la prânz.
este deja târziu, *lanterna* telefonului deja imi ghidează drumul spre pat.. după ce mă întind și încerc să recapitulez descoperirile posturale de cu o seară înainte.. un mic scandal începe în cameră 🙂 un nou venit se pare că a luat locul de pat al cuiva mai vechi fără să fie clar dacă pentru faptul ca era liber sau i-a mutat lucrurile. Cum sa te comporți într-un astfel de spațiu? toți cei prezenți încercau să-și dea seama, unii implicându-se cu întrebări mai detaliate despre situație.
se aprind din nou luminile împreună cu mantra-box-ul, astăzi parcă s-au sincronizat toate mantrele întrele ele (față de celelalte camere), în cazul în care ele nu sunt suficiente să te trezești.. urmează un grup de tobițe care vizitează fiecare cameră, iar apoi.. unde fel de ultimul apel, un alt voluntar bate ritmat, altert din palme, plimbându-se printre toți..
Bună dimineața!
de data asta reusesc să mă încadrez în program, ajung la Guru Pooja, îmi continui ritualul cu Dhyanalinga apoi cândva un Surya Kund și mă întorc în camera unde am dormit și erau depozitate bagajele să mă pregătest pentru înscrierea la program.