fulgi de zăpadă și yoga? dacă treci prea repede cu vederea, la suprafață, aceasta idee de Snow Flake Yoga, poate să sune a ceva tematic, poate de sărbători, poate comercial sau nu? dar dacă am vorbi totuși de un proces ceva mai adânc? cât de dispus ești să aflii detalile? care este unghiul subiectului care te-ar face mai curios, mai atent?
Snow Flake?
Am fost inspirat să numesc, Snow Flake Yoga, o clasă pe care o voi susține impreună cu Ana Kundalini (name as phone contact), Vineri 16 Decembrie orele 19:00 în București, la Dedicate.
O picătură de apă coboară de la aproximativ 3000m spre noi, pentru ca treptat, în anumite condiții să se observe, structureze ca un fulg.
Până acum probabil am fost suficient de atenți, daca nu la documentarul Water 2006 atunci poate la cum este influențată cristalizarea apei și munca lui Masaru Emoto, dacă nu atunci aceasta este urmatoarea voastră temă de casă.
omul 70%+ apă
o altă informație care sper să nu vă surprindă, nici relația ei cu Pământul, altfel puține cuvinte am adaugat și mai jos:
Starea înaintea sărbătorilor de iarnă
avem un avânt aproape natural să ne încingem gândurile, emoțile și sufletul.. să observăm o hiper-sensibilitate a mometelor, să le numim spiritul sărbătorilor.. de fapt.. să dăm un nume, o scuză, fierberii interne pe care o experimentăm.. și cu o anumită stare de acceptare să fim purtați de valul exceselor, cumpărăturilor, reacților, etc..
dacă suntem 70% apă, în aceste momente ne incingem atât de mult încât volumul nostru creste, ne transformăm în aburi și continuăm să ne expandăm până când cineva sau ceva ne gasește limite. Până când nu mai avem loc și ajungem victimele proprilor noastre presiuni, temperaturi, agitații.
Să fie asta scopul sau starea naturală cu care vrem / acceptăm / întâmpinăm ceea ce urmează?
Inspirația Fulgului de Nea – Snow Flake Inspiration
- să coborâm totuși spre Pământ – get grounded
- să revenim la starea noastră naturală de apă – get balanced
- să ne purificăm, dizolvând inclusiv din dorințe, ego – surrender to the divine
- să ne lăsăm transformați, re-cristalizați – be part of the divine