Maine, Duminica (12 Ianuarie) orele 07:00, precum si Marti (14 Ianuarie) orele tot 07:00, la Ashtanga Yoga Shala (Piata Mihai Viteaza nr. 17, etajul 1) voi tine doua clase de Yoga in care voi impleti atat din vechi cat si putin din nou 🙂
*
dupa mai multe evenimente, telefoane pierdute etc, nu pot sa ajunge la toti cei interesati – asa ca sa nu ma certati, las un semn si aici, da-ti un mesaj, si daca nu ne vedem zilele urmatoare, poate ne sincronizam in Februarie.
*
Hari Aum Tat Sat!
am zis să împărtășesc cu voi un scurt gând…
Stelele aproape nu se văd pe timpul zilei, la fel nici de nori sau în vremuri de ceață; dar odată ce am avut experiența lor nu vom înceta să le căutam pe cer..
Asemănătoare este amprenta unui drum spiritual, dacă a existat cu adevărat, lumina ghidării – nu se stinge niciodată.
Dacă am avut acea experiență, acea trezire, acel norișor de ignoranță ridicat și pentru 1 secundă, vom continua să ne păstrăm starea de căutători..
În aceste zile e aproape o bătaie de imagine, de reclame, de orice în a promova diferite persoane sau organizații, dar oare cu ce scop? Dacă e într-un final doar unul comercial, în spate ascunzându-se un training sau niște clase, atunci e trist. În acelaș timp să prezinți că vrei să oferi lumina complet dezinteresat, nu e doar suspect cât și neadevarat. O dorință va exista mereu. Și eu când am investit resurse de toate culorile pentru a susține în Cluj și în România în general oportunitatea yoga, înafara oricăror organizații tabu, am avut așteptările și interesele mele, printre care as putea acum să subliniez inclusiv un mic ego, sub forma sa de mândrie, ca am avut oportunitatea, momentul de a face asta. Iar dacă 99% din tot ce-am oferi eu sau alții ar fi prin voia și ghidarea divină, și atunci ar exista interesul, dorința de a împlini acel drum, mesaj, etc. Există o poveste interesantă despre perioada de tăcere după iluminarea lui Buddha, legat de acest subiect, poate o veți descoperi, anyway..
Eu cred că înainte de comunica un adevăr, trebuie să existe trăirea acestuia. Înainte de a oferi Lumina, trebuie să ai Lumina. Înainte de a oferi o practică, trebuie să iți însusești acea practică, etc..
Pe de altă parte e comod să luam Soarele drept merit din naștere și în ignoranța noastră să credem că nu ne va părăsi niciodată. De asemenea în infima noastră durată de viață nici nu am putea concepe sau percepe cu adevarat lipsa lui. Dar e suficient ca Lumina și Caldura sa să fie eclipsate pentru câteva momente sau peste noapte ca să îi recunoaștem valoarea, prezența sau să ajungem să-l venerăm. Dar pentru asta n-am văzut (suficiente) reclame pe facebook, instagram, google, televizor sau unde mai ar putea să apară. Fructele prezentei sau lipsei lui sunt evidente, nu?
Dorința mea este ca voi înșivă să deveniți ca și un mic Soare, lumea să întrebe, să dorească, să pășească pe drumul vostru pentru fructele sau pentru valoarea prezenței voastre. Această experiență va rămâne și va rodi. Iar dacă nu vreți poveștile lui Darius, Yoga, Tantra, Hinduism, Budism, etc luați atunci puțină pâine creștină din 1 Corinteni 13:4-7.
Acesta este gândul meu, scurt 🙂
Se pare că nu mă pot opri, din ceva motiv, să nu revin la acest subiect, mantra. Din când în cand ne întâlnim cu unele practici din care nu lipsește acest aspect, acest pas inițial, mantra.
Îmi amintesc încă clipe când participam la primele clase de yoga, iar în unele locuri la început de oră, de orice, eram rugați să ne fixăm o intenție. Ca și cum noi am fi generat un potențial, o energie care să hrănească acea intenție. Sau poate era doar un proces șmecher ca să ne adunăm gândurile, să ne focalizam înspre ceva [centrăm], mai ales când în timpul clasei ar putea zbura [gândurile], să avem un reper, spre noi înșine, spre o cauză, intenție.
Mie nu mi-au plăcut poveștile astea, le-am considerat mereu destul de comerciale – americane. N-am considerat că trebuie să existe o rugăciune ca să apară un răspuns, ci doar să știi sa asculți. Iar dacă ești atât de focalizat în propria baie de idei, de intenții, s-ar putea să fii orb în fata acelei Lumini care ar apărea poate din alta parte; prea poluat de propriul ego sa nu reușești să asculți acea Voce interioară. Acum dacă nu mi-au plăcut mie, nu înseamnă că nu funcționează, dar eu n-am promovat un sistem in care uneori poate ridicam la fileu dorințe înainte de practica 🙂 [eu prefer să mă predau in mâinile Divinității, cine sunt eu să știu mai bine ce…]
În același timp, prin practică, încercam să pășim spre acea divinitate, și atunci indiferent de direcția energetică, devoțiune sau adorarea noastră, prima divinitate care se invocă, prin care pășim și fără a cărui acord nici la kundalini nu se oferă acces, este Ganesha.
Nu mă mai extind sa explic acum cine e Ganesha, nici de ce sau când a fost convenit ca prima divinitate de invocat înainte de orice practică, protocol, etc. Dar această energie, prezență, parteneriat este o prevestire să zicem a succesului 🙂
Cum am mai menționat și în alte articole anterioare, o mantră poate fi formată din 1 sau mai multe mantre seed, plus opțional unele cuvinte in sanskrită, ce pot face o mantră in primul rând mai focalizată, apoi mai lungă dar poate melodică, ce s-ar putea așeza în versuri [shloka] și poate ulterior descifra mai ușor intenția printr-o traducere.
Respectiv mesajul și puterea principală a mantrei stă mult în partea de SEED, care o și recalibrează în cazul de intonare improprie, melodicitatea și traducerea fiind niște efecte, nu interes final, ci o așezare mai degrabă cu un scop de retenție și promovare mai ușoară.
Sper ca mă înțelegeți acum de ce vreau sa va despart de întrebarea asta “oare pot găsi undeva o traducere a mantrei?”
Vidya mai este și o formă feminină, să zicem, a cuvântului mantra, iar acest nivel de intelepciune pură nu este unul intelectual, ci mai degrabă faze diferite de conștientizare Shiva & Shakti ce s-ar fi exprimant în vreo 17 milioane de mantre, toate care au existat sau vor exista vreodată.
În tradiția tantrică, mantrele sunt de fapt niste fiinte conștiente, asemenea unor ingeri. Cine obține liberare aici, la acest nivel, devine însăși o ființă „mantrică”. De aceea respectul este atât de mare în obținerea mantrei, în practicarea ei precum și încercarea de a ii cere scuze, a o împăca, pentru munca zadarnică – efort făcut de guru cu rituaturile speciale – în cazul în care vreunul din studenți deviază sau se oprește din drumul practicii, din repetarea ei, înainte de momentul comunicat. Respectiv în traditia tantrică, mantra, divinitatea pe care o reprezintă, scopul, destinația sau rezultatul acelei energii fiind una și aceiași (entitate).
„Aum Shreem Mahalakshmiyei Namaha” este insăși Laxmi în forma sa, corpul său vibrațional, ca sunet. De asemenea ea, mantra, însăși nu este separată nici de scopul cu care este repetată – respectiv cultivarea abundentei; ea, fiind vibrația abundentei, precum și toate celalalte calități ale lui Laxmi. Astfel se întelege că toate divinitățile se manifestă la acest nivel.
Putera divină asociată acestui nivel este cel al acțiunii, respectiv mantrele sunt agenți de transformare.
Sper că astfel să vă fi recultivat respectul față de această [parte din] practică, mantra.
Repetarea, intonarea la nivel mental, reprezintă cea mai puternică, valoroasă formă de practică a lor. Nu se poate “vorbi” despre intonare improprie la nivel mental, asta dacă se repetă bineînțeles acele cuvinte și litere care sunt scrise / comunicate.
Când se intonează în exterior, ele probabil au și un scop exterior, gen ar invoca poate coborârea „duhului sfant” într-un spațiu, obiect, etc. Nu se recomanda intonarea vocală și publică a mantrelor, mai ales celor personale sau în care ai fost inițiat – pentru mai multe motive, pe scurt puterea, valoarea efortului lor s-ar putea reduce la 0.
Vă pot intona cu drag unele mantre mai complicate care ajung la voi, dar sper ca scopul lor să fie o ușurare în repetiția mentală, o melodicitate. Respectiv vă pot face o cunoștință, o introducere cu această nouă ființă divină – dar sigur nu sunteti curioși să incercași să „dansați” de la început primii pași cu ea? Era o analogie la un moment dat cu mașinile second hand și noi… … … 😉
temele [whatsapp], [practica nouă], [retreat], [manduka, echipament support yoga sau ritualic], [domenii de vânzare]
update 2020-10-16: nu sunt furios, ca sa raspund unei observatii dragute, e doar o intensitate a energiei, e si navaratri imediat 🙂
update 2020-10-19: grupurile vor fi active din 27 octombrie, până atunci voi observa Navaratri – mulțumesc
voi schimba numărul de whatsapp (de România), folosit pentru – să zicem – ghidajul de la distanță și alte discuții în contextul yoga, hatha yoga, tantra tradițională (de dreapta) – în același timp, acolo voi centraliza de acum toate discuțiile (text/audio) – deci nu mai instagram, facebook sau alte canale – pot accepta sugestii de alte canale mai sigure și anonime, dacă doriți, însă nu mai pot fi 100 pentru că pierd firul, urma discuțiilor..
voi crea liste noi, atât de broadcast cât și dacă vreți un spațiu comun de discuții, dar din mai multe principii și ca să văd că sunteți activi și nu zombii *** o să aștept o donație *** de minim 1 euro pe lună. Sunt curios ce impact o să aibă asupra discuțiilor, nu mă refer la în a le reduce pe cele mai lungi, cât, poate, astfel vor fi mai mulți motivați să contribuie cu o întrebare, experiență etc.
Normal Group
Broadcast Groups:
Practică concentrată 1 zi pe lună:
în cele de sus, exclusiv, voi anunța / invita pentru practicile mai lungi (gen navaratri [mare] care începe sâmbătă pe 16 oct sau altele viitoare + cele de 40 de zile).
mă refer aici doar la practici focalizate pe perioade mandalice de 40 de zile – ca să raspund oficial și tuturor – DA – m-am mai gândit să continui, însă pedeoparte există feedbackul vostru pe care vreau să-l iau în considerare, iar pe de cealaltă, misiunea sau mesajul care simt că vine înspre voi. Cristalizarea ei apare deopotrivă prin prisma practicii mele (și ale voastre) cât și prin prezența, intenția, atenția voastră – voi sunteți cei care invocă acest răspuns – the seekers
dar sa aveți mare încredere că dacă dormiți 🙂 nimeni nu o sa vă împingă “pastile” de sănătate sau spiritualitate, singurul care are grija de voi, împotriva dorinței voastre, este guvernul 😀 și care vă dorește de asemenea TOT binele 🙂
este în special unul în discuție spre finalul anului ~ 18 dec în România – celelalte vise gen cu Ibiza având în vedere restricțiile de călătorie și tot s-au cam anulat.. pentru cel din România sunt dispus sa fac și puțină carantină, dacă aia se va impune 🙂
pentru manduka sau alte obiecte cu scop yoga sau ritualic – inclusiv produse din India (e.g. astrosage) – inclusiv inele vedice, yantre, etc – va rog folositi nr-ul vechi de whatsapp si e-mail: contact (at) cluj.yoga
am făcut un abuz la un moment dat sa înregistrez .ro toate domeniile spirituale posibile, prima dată pentru că credeam că o să fac o plată pe viață, vremurile s-au schimbat și mai am câteva active cu care eu în forma lor literară nu mai rezonez – așa că le-aș vinde:
o să-mi păstrez și sper ca în viitoarea perioadă să scriu mai mult, gen 1 dată pe săptămână:
asta ca sa intelegeti ca am de unde da 🙂 pe langa cele expirate
These days while some are struggling with starvation, others are trying to manage their indigestion.
So what is the cause of it?
I will say there are many factors, since everything in this existence is not just a simple thing but a complex reaction to everything there is.
I will name just a few which are in my experience.
Time of meal, the way we sit, the food we eat, The way we eat, the way we are, if it is something we share or not.
I am sure there are millions more 🙂 but these seems to me to be some of the most significant and are the only one coming in my mind in this moment.
***Every article may be improved as Is written, something more can be added trying to improve it. It may take an eternity to bring it to perfection and after some time it may seem irrelevant, as time is an illusion, perfection a concept and separation a lie.
Time of meal
When I refer to this I am not talking about a specific hour. Of course time of the day influence it in a significant way, but more powerful than the arrangement of planets and their influences 🙂 it is your own system / body how it works.
So it is definitely important that your body is ready to take food.
Waking up with almost closed eyes, moving directly in the kitchen and indulging ourselves, may be damaging. The stomach is not ready for what is about to receive and may lead to indigestion, especially when you take a heavy breakfast. *Sometimes we eat like we‘re preparing for holocaust.
So when morning starts, try not reaching to your phone, leave it on airplane mode still, even if it is the end of the world, somebody died, or big emergency is there, it can wait. It has waited all night and anyway for you to give maximum results, it is best that hunger is not an impediment.
Some stretches even in the bed helps J start your yoga in bed J turn to sides, disturb your “partner”:)J kisses and hugs may be there, take your time and move towards bathroom.
Clean yourself, instead of using hot water, which will get you more asleep try some cold/ slightly warm water. Either a shower or just wet hands all over the body will do it also, imitating washing your whole body and notice how the whole body feels more energized, alive, awake.
Time to create even more energy moving the neck, fingers, wrists shoulders arms, spine twists, quads knees ankles… so many things you can do in just a few minutes with some deep breaths .
Tumeric and neem on an empty stomach can do wonders, If not try lemon juice with warm water or a warm tea. Avoid having caffeine.
Caffeine might be creating a habit in the body that he doesn’t need to wake up, external factors will do it for it. One day 🙂 you cannot wake up without it and starting your day with an addiction is not very empowering for the possibility of a human being.
Then, depending on your schedule, go for a run, have your yoga practice, or a walk in fresh air.
*If it is any other time of the day, the important thing is to create some heat, energy in the body before, helping with digestion. Space then heat.
The food we eat.
Start with a light breakfast, simple, warm. Lunch make it bigger. Diner definitely lighter. Eating heavy
food will get you lethargic, asleep. The Food we eat is a big subject and in the same time subjective, so learn what suits you best. Try it on yourself, don’t necessarily follow others what works for them, can be damaging for you, there are different body types and lots of people who fake it J or are unaware of how food impact them, so do your own thing J
The way we sit
Major impact. If using chairs J Cross-legged sitting posture can be comfortable, you have the impression it keeps the blood in the stomach also increasing the focus/energy/attention on the lower part of the body. You will feel how you are reducing the energy sent to your legs and bring it to your stomach. Sitting on the knees it is said to have even a better impact, but that I would use after eating, to settle down for a few minutes.
Straight back. Big difference. Is like someone pressing on your belly while you’re trying to eat, irritating. You can breathe more freely. No obstruction in digestion.
Also big difference if you can maintain a straight back not using the support of the chair. You will feel you’re not pressing on the nerves behind, which have an impact on the whole “working” of the body better connection for the veins and nervous system to do its work.
This is like watering a garden. But someone puts a foot on the pipe responsible for the watering. Some water will go, but not full on. It will just take more time for digestion, when time is not something you can spare.
The way we eat
Digestion starts with your tongue. With mastication. At least 30% of digestion can start in your mouth. So do a favor to your stomach chew your food, your saliva brings enzymes and proper lubrication to food so it can go easily on the pipe J Mastication makes small pieces so it is easier to break down food and bring nutrition in your body. Yoga says 24 mouthfuls, masticating 24 times each one, which is more than enough as a quantity for a meal.*Now don’t become a machine 🙂 enjoy the process just a little more chewing.
How much we eat
At rest the stomach has the volume of a fist. They say around 75 ml. So eat reasonable, let’s say ½ kg max that is almost 10 times your stomach at rest. More than enough. Little bit of water after a few minutes or a warm infusion helps and keep some space for air. Stomach is also masticating, using contractions and movements. When it’s to full how can it move? How can it contract?
Don’t worry you will not die of starvation, only with water you can manage for a few days. So for a few hours why are you acting like this is your last supper?
Don’t eat fast J Take your time, or you’ll bring more air than food. Which can cause bloating and gasses.
The way we are
Before eating. Try calming yourself. Don’t rush into food. Take your time to become stable. Don’t talk if it’s not something that can enhance the quality of the process of eating. Don’t use the thoughts to eat, try being with your mouth, tongue, mastication, breathe, stomach, small intestine. Try keeping your energy on yourself, on the food in front, be grateful/appreciative.
Indigestion is also related to the way you “digest” thoughts. SO a rested mind definitely is a better way to avoid indigestion. Or at least avoid anything labeled as *new* or *old* “to digest” while you’re eating.
Talking while eating, It may be consider ethical and polite while, but definitely damaging to the digestive process. You are eating but your focus is on your mind, thoughts altering the way you breathe, energy goes to brain not to stomach. Is like J running and drinking in the same time, just in a milder way.
If you are with someone who needs to talk say “mmhmmm-mhhh-” many ways to avoid a conversation to continue, usually when you want to finish a conversation just agree 🙂 and approve to that person, they are just trying to make a point usually 🙂 but keep a blank mind.
Conversation can bring stress to the system, you already know how it feels when you’re under pressure/stress and you’re trying to enjoy food. So just be the weird one, not talking. There should be quiet tables.
Share your food with someone
Not your plate, But the action of eating. This is common when you do any activity, when you’re alone most of things seems harder to do, but when you share something, you can call it anyway you want, but it seems like is a collective energy all working towards the same thing, in our case digestion. It is just easier and more pleasant to eat together.
Take some time after
For a few minutes don’t move. After that a walk ca do it, or just sit on your knees for some time, with your attention on the stomach small intestine. Just observe it. Breathe calm. Notice the digestion how it feels.
And then back to life . Work or whatever you do. This are some small advice that you already have practiced unconsciously. You have felt the benefits already. But now because someone else talks about it, it enforces what you have felt and believe. It is true it can be difficult to be practiced in some circumstances but we try and try until it becomes in our habit .
How can anyone talk of anything if not from experience?
As it gets better 🙂 i m just pointing out what i have changed.
“What I know I know, what I don’t know I don’t know.” SG
If we would just limit ourselves to just this.
am formulat un răspuns într-un interviu ProTV la câteva dintre aceste comunicări, declarații sau reacții, însă cum nu a fost prins suficient în prezentare revin aici cu câteva răspunsuri.
Pai nu există un proces de conversie, un registru de apartenență al practicantilor, etc… dar cuvantul religie care în latină înseamnă re-legare, restabilirea relației între Dumnezeu și om este de fapt traducerea / intrepretarea cuvântului Yoga, respectiv nu Yoga este o religie ci religile sunt Yoga. Drept urmare, yoga este un suport pentru orice religie si nu poate fi o religie impotriva yoga sau invers.
priviți cum a sărbătorit gurul meu 25 Decembrie 2019
vezi și o frumoasă experiență, discuție în tren cu o măicuță, ce predă Bilbia
Comunicatele (de mai jos) nu sunt corect fundamentate, de cei care le-au emis. Sunt scoase lucruri din context și în perspectiva unei lipse de cultură a populatiei asupra conceptului yoga, alte tradiții orientale, precum și crestinism, ortodoxism par relativ valide.
Yoga este un o practică de eficientizare, de dizolvare a greutăților omenești ce pot apărea în urmărirea oricărui drum spiritual. De aceea Yoga este o practică optională inclusiv pentru hinduși și nu parte din hindusim. Respectiv, yoga este un suport pentru orice drum spiritual / religie, indiferent de cat de pozitiva este, de aceea yoga in mod traditional nu era predata oricui (era ferita in special de persoanele psihopatice, cu probleme psihologice sau alte conduite etico-morale deviante).
Mai punctual, a spune ca:
„Yoga este absolut incompatibilă cu credinţa noastră ortodoxă şi nu are loc în viaţa creştinilor“, a spus forul suprem al Bisericii Ortodoxe din Grecia, potrivit Mediafax.
Sunt vreo 7000 de ani între credința ortodoxă și izvoarele (arheologice) yoga, respectiv când propun unele asemănări între aceastea, mai ales la nivel de tradiție, eu – personal – presupun că ortodoxismul s-a inspirat din yoga dar au “pierdut” pe drum sursa izvoarelor.
“Biserica Ortodoxă Română: ”Yoga nu are absolut nici legătură cu spațiul și spiritualitatea Revelației iudeo-creștine. Yoga apare într-un sistem religios totalmente diferit, care nu îl include pe Dumnezeu că Persoană, deci care structural e opus creștinismului. Yoga, care etimologic înseamnă ”a înhăma”, propune un sistem de tehnici corporale și spirituale care au că scop final „înhămarea” activității mentale, acțiune care nu este posibilă fără ruperea legăturilor spiritului omenesc cu lumea. Exact opusul mesajului creștin care valorizează lumea, creație a lui Dumnezeu și loc al mântuirii omului prin relația de iubire jertfelnică cu lumea în totalitatea ei și cu ceilalți oameni în particular. Yoga îl exclude pe Dumnezeu ca Persoană în relație cu care ne mântuim, propunând tehnici de eliberare din lume și având că finalitate ruperea sinelui de lume și dizolvarea lui. Creștinismul, dimpotrivă, este personalist atât în plan transcendent, cât și iminent, fiind rodul Revelației înseși care s-a împlinit prin întruparea personală a lui Dumnezeu. De aceea, yoga și spiritualitatea creștină sunt perfect incompatibile, aparținând fiecare unor spații și paradigme religioase și culturale profund diferite”
O continuare a articolului anterior sau altfel spus, acum că aveți un background despre mantră voi veni cu câteva informații mai mult dintr-o perspectivă și experiență personală.
Am zis că mantra seed este ca și o cărămidă, un suport pentru mantrele lungi și că are o putere mărită. Hai sa vedem mantrele astea seed ca și niște condimente:
Sau dacă ar fi să ne folosim de o metaforă anterioară cu numărul de telefon (ca o mantră lungă) luați prefixul ca și o mantră seed (indicatoare de direcție, regiune). Există astfel o discuție / tendința ca toate mantrele trebuie să înceapă cu AUM.
Discuții despre linearitatea, circularitatea sau planul timpului pot ajuta. Mintea sau mai degrabă acestă dimensiune pe care încercăm să o controlăm, întoarce la origine, dizolva etc. stă suficient sub principiul ahamkara, al ego-ului. Această dimensiune originar-dependentă vieții este asemenea unui punct geometric; este simbolic, nu are volum, suprafață sau lungime – înițial, ci el crește natural în măsura înaintării în viață. Ca și niște haine și măsti pe care le ținem sau schimbăm pentru a ne exprima, ce se transformă într-un stil, care ne aparține dar nu suntem (sau ar fi sănătos să nu ne atașăm de el).
Acum aceste seturi informaționale pe care le păstram, ni le asociem sau ne identificăm cu ele nu sunt așezate așa de clar, liniar, evolutiv, elastic precum ar putea fi percepute superficial. Ele sunt mai degrabă catalogate, arhivate sau salvate în niște planuri – care pot fi ordonate atât temporar cât și în funcție de importanța pe care le-o asociem.
Dacă ar fi să facem un exercițiu și as invoca ceva din amintirea voastră, din copilărie, ar fi greu să distingeți un plan diferit pentru vârsta de 3, 6 sau 9 ani, parcă ar fi toate puse cumva la grămadă, interferându-se.
Mantrele pe care le primim ar trebui să cheme mintea într-un plan de evoluție cât mai aproape de sursă, cat mai aproape de ceea ce suntem nu de ceea cu ce ne-am asociat-identificat. Astfel cel care vă inițează în mantra personală – spre exemplu – indentifică vibrațile, sunetele ce vă vor trimite în planul cât mai aproape de punct, chiar înaintea asocierii voastre cu numele vostru; astfel apare realizarea voastră.
La fel se întâmplă și cu mantrele tematice (ex. navaratri), ele trimit / aduc mintea, atenția într-un plan în care acea energie, formă de manifestare a divinității (ex. Shiva) se realizează astfel încât să vă îmbibați cu natura ei.
Download them all here in PDF (credits to Guruji Maharaj)
CoronaVirus (COVID-19) Mantra, Ayurveda, Support, Tips & Triks
Namaste!
Cu mult drag, deschid azi o nouă posiblitate, un nou grup de 40 de zile, pentru cei care doresc să-și continue și să-și asume o practică personală; având în vedere *oportunitatea* momentului.
Comunicarea informatilor (text, poze, audio, video) se va desfăsura printr-un broadcast group pe whatsapp, este un format ce oferă anonimitate (nimeni nu știe înafară de mine cine e în group) pe lângă o comunicare și un suport direct față de eforturile voastre. Sesiuni zilnice de aprox. 30min, vom începe ușor dar nivelul de dedicare este foarte ridicat!
Ca și dakshina voi precepe 40 euro la început, respectiv până în 20 martie; iar pentru înscriere, vă rog trimiteți pe whatsapp +40748198817 mesajul: *40zile*
Istoric:
Anul trecut în noiembrie am început să susțin un grup pentru dezvoltarea unei practici personale în yoga; având în vedere informațile primite atunci despre ce poate urma dupa 26 Dec.
Acum ei sunt in a 3-a generatie, deși si-au asumat o practică personală, au dorit să continue cu drag în acest format.
Disclaimer:
Sunt orientat să ofer acest suport persoanelor cu care am colaborat sau pe care le simt ca au un foc, o pasiune pentru un drum spiritual prin yoga. Să creez un grup “energetic” cât mai apropiat cu care sa pot colabora. Respectiv chiar dacă invitația este deschisă tuturor, atenția mea este indreptată spre un grup mai restrâns.